Am ajuns să votez la Paris. Eu şi Florin Piersic… şi încă 10000 de oameni. Mi-a plăcut atât de mult încât am stat mai bine de 3 ore la coadă pentru că aşa cum zăpada ne ia mereu prin surprindere chiar şi în ianuarie, aşa alegerile îi iau pe berBECi de fiecare dată pe nepregătite.
Am văzut români dornici să voteze cu orice preţ, fără a fi cumpăraţi cu ouă, brânză, găleţi sau alte cele, am văzut români aşteptând civilizat la rând, dar şi români certaţi cu bunul simţ , am văzut o stradă a Parisului care trăia prin faptul ca Romînia alegea, am văzut francezi facându-ne poze cum facem noi la Tour Eiffel, am văzut o tentativă de “fraudă” prin “mituire” cu zmeură (asta a fost între prieteni), am văzut un preot ce se dorea serios prin barba albă şi straiele purtate, dar care a dezamăgit când şi-a băgat cunoscuţii unul câte unul la vot ignorându-i pe cei mulţi care aşteptau cuminţi.
Şi dacă am văzut atâtea departe de casă, probabil că am fost turist. Şi dacă am şi votat, probabil că am fost turist electoral, şi eu şi ăl mai mare ciocoflender, iar pentru că nimic din ce am făcut n-a fost ilegal, aş vrea ca pentru cei care votează de mai multe ori să se introducă termenul de “navetist electoral”, nu de alta, dar nu vreau să mă simt în afara legii la toate alegerile ce vor urma.

Hai noroc!

Deşi zilele acestea se vorbeşte foarte intens despre faptul că NASA a descoperit apă pe Lună, trebuie ca lumea să ştie că ţara noastră se poate mândri cu un pas mult mai rapid în această direcţie. Satul Lipsiţii din comuna Vadu Sec este primul sat care a beneficiat de introducerea apei menajere încă din vremea comunismului. Cu toate acestea, săracia atinge proporţii covârşitoare în rândurile lipsiţenilor, iar folosirea apei menajere a devenit un lux, făcându-şi apariţia cercul vicios: oamenii nu au bani pentru apă->edilii nu pot întreţine corespunzător reţeaua de apă->sătenii nu pot folosi apa chiar dacă au bani.
În aceste condiţii, România este prima ţară care a descoperit apa o dată pe lună, dar nu a beneficiat de publicitatea de care beneficiază NASA în aceste zile. Pe lângă această consemnare, trebuie remarcat şi spiritul cultural deosebit al lipsiţenilor. Nu e foarte important cum s-a dezvoltat acest spirit, dar poate că merită totuşi menţionat. Tot din cauza sărăciei, de-a lungul timpului s-au împuţinat treptat alimentele care ajung în Lipsiţeni, mai ales dacă e vorba despre mezeluri, şi nu puţine sunt cazurile în care un singur mezel mai rămâne şi pentru acest sat. Dar lucrurile bune nu au întârziat să apară: aşa au luat naştere adunările de la Mezelul Satului, unde au loc dezbateri pe teme politice, agricole, culturale ce au rolul de a hrăni spiritul, chiar şi atunci când stomacul rămâne gol.

Hai noroc!

Şi să mai spună cineva că lui Băsescu nu i-a ieşit clipul în care îi ironizează pe defecţii de la Antena 3.

Hai noroc!

Cred că sunt un om rău, nu prea îmi place să-i ajut pe alţii. Spre exemplu, acum vreo patru ani, pe cand eram şi eu student şi viitor injinier, mă întorceam de la cursuri împreună cu nişte colegi când ne-a oprit un nene să ne întrebe: “măi feciori, nu ştiţi pe-aici un loc de muncă? Am venit aici că am auzit că sunt mai multe sanse să gasesc”. Ne-am uitat ca proştii unii la alţii, nu ne-a mai întrebat nimeni asta până acum, şi, deşi omul parea puţin matolit, era interesat şi ne-am străduit să-l ajutăm explicându-i cam pe unde ar trebui să caute.
Peste vreo trei săptăpmâni m-am întâlnit iar cu el, iat cam turmentat: “mă fecior, nu ştii p-aici unde aş găsi un loc de muncă?”. Îi bâjbâi eu ceva, nu de mare folos, dau să plec, dar mai vroia ceva cu mine: “mă fecior, cum să-ţi spun, mi-e ruşine, da’ te rog să mă crezi că mi-e ruşine, n-ai să-mi dai şi mie două zeci de mii, ca mi-e foame”. I-am dat, ştiam că a venit de departe să caute loc de muncă şi nu a găsit.
Peste vreo cinci luni, mă intorceam tot de la cursuri şi pe cine văd? Tot el. Tot beat. Tot fără job. Dar cu o întrebare: “mă fecior…”. De data asta i-am zis că nu ştiu şi când să mă întrebe de bani, am plecat.
Peste alt an mă plimbam pe o străduţă. L-am văzut pe partea cealaltă. Când m-a văzut şi el, a venit înspre mine clătinându-se şi mi-a zis: “mă fecior, am şi eu o întrebare” şi eu i-am zis “hai mă las-o, n-ai mai terminat cu întrebarea asta?”. Şi-a rămas mirat, iar eu mă gândeam că dacă-l mai intâlnesc şi îmi zice acelaşi lucru, îl iau la bătaie.
De puţin timp am trecut din nou prin zona lui, complexul studenţesc din Timisoara. Normal că l-am văzut, normal că şi el pe mine, normal că la fel de roşu în obraji de la sticla deja goala din buzunar şi normal că întrebarea n-a lipsit. Dar răspunsul meu a fost un “nu” extrem de calm. Mi-am dat seama că nu avea ceva cu mine. Dar “mâna întinsă, care nu spune o poveste, nu primeşte nimic!”. Am aflat că şi Timişoara îl are, undeva ascuns, pe personajul lui Gheorghe Dinică. Dar, din păcate, lumea nu îl mai are pe cel adevarat…

Vreau să dau o idee pe gratis. Lui Bill Gates… sau lui Steve Jobs sau altora că oricum în final ajunge la toţi. Mi-am dat seama că avem nevoie de mai mult, nu ne ajută un simplu sistem de operare, nu ne ajută un oarecare soft. Indiferent câte informaţii se găsesc pe Google, întotdeauna vom avea unele dificultăţi în folosirea diferitelor programe de făcut tabele, editat poze, comunicare online, ascultat muzică, descărcat filme porno etc. Şi să nu mai zic şi de cazurile de erori SUD sau IDtenT (ID10T in unele cercuri).

Nu se poate să continuăm aşa, trebuie ca cineva să ţină cont de ideea asta: orice soft sau sistem de operare trebuie să se autoconfigureze şi să se adapteze userului. Să-i detecteze calităţile şi defectele şi să-şi modifice comportamentul ca atare. Ce-ar fi să nu mai zici “bă au trecut două luni, tre’ să-mi instalez iar sistemu’ că merge ca dracu’”, ci să spui “mi-am tras soft nou, abia aştept să se facă măcar trei luni că încă nu merge chiar cum vreau” ?
Numai aşa nu vom mai avea tastaturi rupte, monitoare aruncate pe geam, mauşi băgaţi pe gât la mâţe şi n-am mai renunţa la aplicaţii aşa uşor.
Cu toate astea ar trebui respectat dreptul aplicaţiilor de a renunţa la unii utilizatori. Definitiv!

Hai noroc!

Dacă muţi fuşte o zi întreaga, înseamnă că eşti zoofil?

S-a făcut frig, părul s-a mai rărit, nu-i mai ca la tinerii feciori, asa că a trebuit să-mi cumpăr şi eu căciulă. Şi m-am dus voios de dimineaţă la mall, intru la haine şi accesorii, aleg o căciulă ieftină, un fular la fel şi mă duc să le plătesc. Dau banul, mi le ambalează frumos, dar când să ies, panică: sună alarma, senzorii depistează ceva. M-am oprit şi m-am uitat dupa vreun nene mare care să vină să se uite ce am în plasuţă, dar nici vorbă. Puţin bulversat am facut un pas inspre magazin şi iar sirene, ies din nou, iar sirene, parc’-aveam o plăcere să stau între panourile alea de la ieşire în timp ce alţi oameni se holbau la mine. Dacă am vazut că niciun paznic nu e interesat de ce se întamplă, am plecat, probabil stiau ei ca au probleme cu detectoarele de ciordişti.
După asta m-am dus să-mi iau ceva de mancare, aici la casă iar mi-au ţiuit piuitorile de mă simţeam ca ultimul om. Dar le-am ignorat pană la urmă şi pe astea.

Şi-am ajuns acasă. Mi-am pus căciula pe cap să văd cum îmi stă cu noua achiziţie şi surpriză: aveam în cap un cucui destul de mare, negru la culoare, cuprindea căciula de la interior la exterior şi avea în el chestii (un fel de piţipoance) care făceau alte chestii (un fel de cocalari) să fluiere la apropiere, tanti care mi le-a ambalat a uitat de protecţie. Nu prea aveam unelte, aşa că m-am chinuit cu furculiţe şi cuţite vreo 2 ore să scot drăcia fără să-mi distrug acoperitoarea de mansardă. Mai bine mă duceam inapoi să mi-o scoată la magazin, dar mi-era să nu zică lumea de mine că pe lângă că sunt un hoţ prost, mai sunt şi insistent.
Aşadar vă sfătuiesc să nu vă furaţi singuri căciula că ajungeţi ca mine.

Hai noroc!

Nu sunt pro pentru că nu-l cunosc, din acelaşi motiv nu pot fi nici contra. Dar ar fi fost de datoria mea să ascult ce are de zis acest om  atunci când, în numele cetăţenilor, decid “DA” sau “NU”. La noi altfel funcţionează lucrurile.

Care Lucian Croitoru? (VIDEO)

Sursa: Caţavencu

Văd că în ultima vreme sunt total pe langă ce se întamplă în lumea asta, totul ma depăşeşte, nu deţin niciun adevăr. Păi să vă spun cum mi-am dat seama. Citesc în unele ziare adevărul că Băsescu se lupta cu mafia, vine Badea în cavitatea bucală a presei şi îmi zice adevărul că Băsescu conduce mafia. Buuun, până acum nu ştiu nimic. Vin alegerile, toţi ştiu că ăla e bun, că ăla e rau, eu iar sunt depăşit, habar n-am pe cine să cred şi cui să-i dau cu ştampila pe faţă. Vine gripa aia nouă peste noi, văd că organizaţiile care se ocupă de sănătate ştiu că trebuie să ne vaccinăm, să zicem c-o iau de bună, dar pe urmă citesc la popii tari în bloguri că adevărul e altul, ceva cu diavoli infiltraţi prin dozele apocaliptice. Şi n-are rost să mai zic de toţi deţinătorii de adevăruri din ţara asta şi din lume, stelişti, dinamovişti, atei, ortodocşi, iehovişti, ezoterişti, poliţişti, şoferi, pietoni, pensionari, studenţi, socialişti, liberali, femei, barbaţi, blonde, brunete, câini, pisici, carnivori, vegetarieni, rocker, manelisti etc.
Cred ca singura soluţie să ies din ceaţa care mă-nconjoară e să-mi fac şi eu adevărul meu. Nu mă costă nimic şi dacă alegerea va fi inspirată, voi avea şi adepţi care să mă apere şi să pună comentarii când ziarele mă vor vâna.

Hai noroc!

Asta e, m-au amendat! Cum cine? Ăştia de la Poliţia Maidaneză Comunitară.
Da dom’le, recunosc, am greşit, n-am găsit loc de parcare şi mi-am pus maşina cocoţată pe pământ… sau fân… sau iarbă… sau ce era acolo. Am pus-o acum o lună, dar abia acum mi-am luat amenda, deşi patrulele făloase trec zi de zi pe acolo, s-a nimerit să treacă şi când parcam fără să zică nimic, iar teamă de mine nu cred că le era, nu sunt fioros de felul meu. Nu-i nimic, am mutat maşina (mai precis un prieten că eu nu eram prin zonă), am plătit (mai precis iubita mea că din nou nu eram prin zonă) şi am aflat din procesul verbal că totuşi nu am parcat pe iarbă, cel puţin nu pe iarbă verde, ci pe un loc destinat amenajării spaţiului verde. Bună asta!
Dar nu ma plâng, a fost vina mea în primul rând că am parcat acolo şi în al doilea rând că am maşină cu număr de alt judeţ, doar noi ăştia “străini” am luat-o, probabil s-a trezit în cineva patriotismul local şi afectat de propria plictiseală a-”ntocmit” o reclamaţie. Şi din toata isprava asta am ajuns şi eu să înţeleg rolul Poliţiei Maidaneze Comunitare, am trăit multă vreme fără să-i ştiu rostul, dar acum s-a facut lumină: ea apără comunitatea, pe cea locală de invadatori, iar eu sunt unul dintre duşmani

Hai noroc!

PS: Se întâmplă in Timiş